Cinematografia reprezintă una dintre direcțiile prioritare pentru Groupama în ceea ce privește sponsorizările, atât la nivel internațional, prin Fundația GAN Pour Cinema, cât și pe plan local. Încă de la intrarea brandului în România, în 2009, Groupama a fost alături de cele mai importante festivaluri de film din România, a susținut regizori și producători de film și a încurajat dezvoltarea durabilă a industriei.
Renovarea Cinematografului Studio din Timișoara
Groupama a donat Primăriei Timișoara proiectul tehnic și Autorizația de Construire necesare reabilitării cinematografului Studio și transformării sale în primul cinematograf de artă din Timișoara. Proiectul este rezultatul colaborării dintre: Primăria Municipiului Timișoara (proprietarul cinematografului), Groupama (finanțatorul proiectului de arhitectură), Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort).
Donația, în valoare de aproximativ 150.000 de euro, acoperă studiile de arhitectură și documentația necesare pentru demararea lucrărilor de construcție și reprezintă încă o dovadă a angajamentului Groupama pentru susținerea cinematografiei din România.
Cinematograful Studio va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tip art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor. Totodată, noua locație va deservi și domenii conexe industriei cinematografice, printre care: producția de film (ficțiune, documentar, animație), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educație cinematografică pentru copii și tineri.
Viitorul cinematograf va dispune de 2 săli de proiecție: una de 190 locuri și una de 64 locuri, aceasta din urmă fiind concepută ca un spațiu multifuncțional. La parterul cinematografului vor exista un lobby și o recepție modernă care va include un cineshop, o cafenea și două studiouri pentru montaj sunet și video.
Podul amenajat se va transforma într-o sală multifuncțională, care se va utiliza în regim ”HUB educațional”, cuprinzând: spații de lucru pentru asociațiile de film, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, etc., un spațiu pentru transmisiuni radio, spațiu de expoziții, o sală de ședințe.
Pe terasa clădirii va funcționa un café-cinema, pentru maxim 80 de persoane, unde se vor organiza proiecții de film în aer liber, precum și evenimente cultural-artistice de mică amploare (lansări de carte, mini-concerte, stand-up comedy etc.).
Lucrările de finisaje exterioare propuse prin prezentul proiect se vor realiza în spiritul clădirii și al vecinătăților sale, pentru a-i pune în valoare potențialul, personalitatea și identitatea. Astfel, fațada principală, dinspre str. Nicolaus Lenau, se va reabilita, lucrările urmărind refacerea detaliilor de arhitectură și a decorației specifice imaginii inițiale a clădirii.

Partener oficial pentru cele mai importante festivaluri de film din România
- TIFF (Transilvania International Film Festival)
- Festivalul Filmului Francez
- Les Films de Cannes a Bucarest
- Marele Picnic ShortsUP
- Festivalul Internațional de Film de Animație Animest
- Ceau, Cinema!
- CINEVARA
- Serile Filmului Românesc
Asigurătorul oficial al numeroase producții cinematografice românești
- La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu
- Bacalaureat, în regia lui Cristian Mungiu
- Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu
- Malmkrog, în regia lui Cristi Puiu
- Tata mută munții, în regia lui Daniel Sandu
- Câini, în regia lui Bogdan Mirică
- Două Lozuri, în regia lui Paul Negoescu
Parteneri ai Turneului itinerant Maria – Inima României
2019 a marcat startul turneului național Maria – Inima României, un eveniment itinerant, dedicat promovării documentarului cu același nume produs de John Florescu și narat de Marcel Iureș. Groupama Asigurări este unul dintre partenerii acestui turneu, a cărui intenție este de a prezenta viața și reușitele Reginei Maria și a de îi reconecta pe români cu această personalitate emblematică din istoria lor.
Filmul cuprinde imagini de arhivă, colorizate și a fost proiectat în localități din întreaga țară, centre academice sau istorice, instituții de învățământ sau chiar fabrici.