Prima pagina Media Noutati Groupama Asigurari sponsor principal al Saptamanii Sanatatii Mintale

Groupama Asigurari sponsor principal al Saptamanii Sanatatii Mintale

Si in acest an, Groupama Asigurari a sustinut in calitate de partener principal evenimentele din cadrul proiectului Saptamana Sanatatii Mintale, ce a avut loc în perioada 30 martie - 5 aprilie, la Cluj.

Responsabilitatea este una dintre valorile Groupama Asigurari, definita prin grija si respectul fata de clienti si societate, iar alaturi de solidaritate si proximitate ne ghideaza atat politica de responsabilitate sociala, cat si activitatea noastra de zi cu zi. Astfel, pentru proiectele pe care le desfasuram ne alegem parteneri care impartasesc aceleasi valori, alaturi de care putem construi parteneriate durabile cu impact in comunitate.
Un astfel de partener este cel cu Asociatia Minte Forte, din Cluj-Napoca, organizator al Saptamanii Sanatatii Mintale, aflata la a 6-a editie, proiect pe care compania noastra il sustine inca din anul 2012. Obiectivele acestui proiect sunt strans legate de sanatatea mintala, prezentata de organizatori ca fiind acea stare de bine spre care tindem cu totii.

In completarea sustinerii pe care Groupama Asigurari o acorda acestui proiect, psihologii Asociatiei Minte Forte au participat, vineri, 27 martie, la o întalnire informativa cu angajatii Groupama Asigurari din Cluj pe tema gestionarii stresului la locul de munca. Întalnirea a durat aproximativ 2 ore si au fost prezentate informatii diverse legate de mecanismele neurobiologice ale stresului, ce functie are stresul in viata noastra, rolul gandurilor in mentinerea / amplificarea / reducerea stresului, importanta atitudinii fata de sine in situatiile stresante, pana la experimentarea unor metode de a face fata stresului (identificarea punctelor tari ca si resurse in cresterea starii de bine, rolul emotiilor pozitive si cultivarea unui fond mintal pozitiv).