Prima pagina Media Noutati TOP daune plătite de Groupama în 2023. Liderul pieței de asigurări a achitat despăgubiri de peste 1,4 miliarde lei pentru daune cauzate de incendii, accidente și fenomene meteo extreme

TOP daune plătite de Groupama în 2023. Liderul pieței de asigurări a achitat despăgubiri de peste 1,4 miliarde lei pentru daune cauzate de incendii, accidente și fenomene meteo extreme

București, 28 martie 2024 Groupama, liderul pieței de asigurări din România, a achitat anul trecut peste 1,4 miliarde de lei pentru daune Auto (CASCO, RCA) și Non-Auto (Bunuri, Locuință, Răspundere Civilă, Transport, Agro). În top se regăsesc două daune achitate pentru Asigurări de Clădiri și Bunuri în valoare de 4,7 milioane lei (936.000 euro), respectiv 3,3 milioane lei (peste 680.000 euro), dar și o daună auto în valoare de 2,7 milioane lei (540.000 euro). Incendiul rămâne așadar principala cauză a celor mai mari despăgubiri plătite de companie în 2023, urmat de accidentele rutiere.

"Orice eveniment neprevăzut, fie că vorbim despre un accident auto, un incendiu sau un fenomen meteo extrem, înseamnă nu doar pagube materiale, ci și o provocare extrem de greu de depășit, în lipsa unui sprijin prompt. Aici intervine misiunea noastră, aceea de a le oferi clienților și partenerilor noștri continuitatea în momentele dificile, de a-i ajuta să privească viitorul cu optimism, știind că le suntem alături în faţa provocărilor. Pentru noi este foarte important nu doar să avem un răspuns rapid în cazul unei daune, ci și să ne implicăm activ în creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și în promovarea prevenției. Proximitatea, solidaritatea, responsabilitatea sunt valori intrinseci pentru compania noastră, care ne ghidează în tot ceea ce facem, iar rezultatele anului trecut, inclusiv în termeni de despăgubiri plătite, confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun, o companie stabilă și puternică, care merită încrederea clienților și partenerilor”, a declarat Călin Matei, CEO Groupama.

Descarcă Comunicatul de presă integral
CP 
TOP Daune platite de Groupama in 2023